În primul rând ar fi bine să formulați o plângere penală solicitând ca persoana vinovată de producerea accidentului să fie trasă la răspundere.
Ulterior, organul de cercetare va emite o adresă către Institutul de Medicină Legală solicitând să se stabilească dacă v-a fost sau nu pusă în primejdie viața, dacă ați suferit o infirmitate, câte zile de îngrijiri medicale au fost necesare, dacă ați suferit un prejudiciu estetic grav și permanent și dacă v-a fost afectată temporar/permanent, total/parțial capacitatea de muncă.
După realizarea raportului de expertiză medico-legală, în situația în care au fost necesare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, dacă viața v-a fost pusă în pericol sau dacă se constată că ați suferit o infirmitate sau un prejudiciu estetic grav și permanent, organul de cercetare penală va continua cercetările urmând să stabilească cine se face vinovat de producerea accidentului.
Dumneavoastră vă puteți constitui parte civilă în cadrul procesului penal.

 Chiar dacă cauza a fost clasată având în vedere prevederile Noului Cod Penal :

”Art. 194
Vătămarea corporală
(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe:
a) o infirmitate;
b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
c) un prejudiciu estetic grav şi permanent;
d) avortul;
e) punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
(3) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (2) se pedepseşte.”
Dumneavoastră vă puteți valorifica drepturile pe calea unei acțiuni civile separate, formulate împotriva asigurătorului de răspundere civilă ce a emis polița RCA pentru autovehiculul ce se se face vinovat de producerea accidentului.

Și în cazul dumneavoastră se pot obține despăgubiri pe calea unei acțiuni civile separate, formulată împotriva asigurătorului de răspundere civilă ce a emis polița RCA pentru autovehiculul ce se se face vinovat de producerea accidentului. În cadrul procesului civil puteți solicita instanței emiterea unei adrese către Institutul de Medicină Legală solicitând să se stabilească dacă v-a fost sau nu pusă în primejdie viața, dacă ați suferit o infirmitate, câte zile de îngrijiri medicale au fost necesare, dacă ați suferit un prejudiciu estetic grav și permanent și dacă v-a fost afectată temporar/permanent, total/parțial capacitatea de muncă.
În cazul în care nu este clar cui aparține vinovăția în producerea accidentului, inclusiv instanța civilă poate să dispună efectuarea unei expertize tehnice auto care să stabilească cui aparține vinovăția în producerea accidentului.

Daunele ce pot fi obținute se împart în daune materiale și daune morale.
Cu privire la daunele materiale, ceea ce este important de ştiut este faptul că acestea pot fi acordate numai în măsura dovedirii lor. Daune materiale sunt sumele cheltuite de victimele accidentelor rutiere sau de moştenitorii acestora, în situaţia în care victimele accidentelor decedează ca urmare a accidentului.
Dauna materială poate consta de asemenea în beneficiul sau câştigul pe care victima accidentului nu l-a mai putut realiza. Aceste sume vor fi acordate de instanţa de judecată în măsura dovedirii lor cu înscrisuri şi nu numai.
La daune materiale vor fi îndreptăţite părţile vătămate sau moştenitorii acestora care vor reuşi să probeze în mod eficient şi cât mai complet cheltuielile efectuate sau beneficiile/câştigurile nerealizate.
Deși fără voia dumneavoastră ați ajuns să fiți o victimă de accident rutier sau victimă de accident auto, este important să știți că pe lângă dreptul de a recupera sumele cheltuite aveți şi dreptul de a obţine o reparaţie morală a suferinţei dumneavoastră. După cum s-a reţinut în practica judiciară, „prejudiciul moral constând în suferinţe de ordin psihic” justifică acordarea unor compensaţii materiale pentru victima unui accident.
Pentru fiecare victimă, accidentul este evenimentul din existenţa lor ce a schimbat uneori ireversibil condiţiile de viaţă şi calitatea vieţii lor.

Conform prevederilor art. 1391 N.C.P.C.:
”Repararea prejudiciului nepatrimonial
(1) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.
(2) Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.
(3) Dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalităţii oricărui subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul când a fost stabilit printr-o tranzacţie sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
(4) Dreptul la despăgubire, recunoscut potrivit dispoziţiilor prezentului articol, nu trece la moştenitori. Aceştia îl pot însă exercita, dacă acţiunea a fost pornită de defunct.
(5) Dispoziţiile art. 253-256 rămân aplicabile.”

Atât copiii, fratele cat si rudele pana la gradul IV al celui decedat, pot solicita si obtine despăgubiri civile, respectiv daune morale (pe considerente de afectiune fata de persoana decedata) si daune materiale (reprezentand contravaloarea tuturor cheltuielilor efectuate cu inmormantarea/deplasarile/datinile crestine si orice alte cheltuieli suportate in acest scop);